FOTO/VIDEO. Asfaltul de pe Podul Decebal ”pușcă” din nou. Firma, dată în judecată
Asfaltul de pe Podul Decebal a cedat din nou pe o porțiune. Bucăți de asfalt au fost smulse sub greutatea mașinilor. Administrația locală este pregătită să intervină din nou, iar firma din județul Sălaj care a executat lucrările de reabilitare a Podului Decebal a fost acționată în judecată de Primăria Satu Mare.
Un sătmărean și-a avariat astăzi mașina, după ce o bucată de asfalt, desprinsă dintr-o groapă, a ajuns sub roți și a ricoșat în rulment. Între timp, Primăria municipiului Satu Mare a chemat în judecată firma care a realizat lucrările la Podul Decebal. Anunțul a fost făcut de administrator public, Maskulic Csaba.
”Noi vom interveni cu o altă firmă ori de câte ori va fi nevoie. Deja am refăcut 10% din suprafața carosabilă. Am acționat în instanță firma care a câștigat lucrările de reabilitare a Podului Decebal”, a spus administratorul public al Primăriei Satu Mare, Maskulik Csaba, la solicitarea PresaSM.
Nu este pentru prima dată când autoritățile sătmărene arată cu degetul către firma care a executat lucrările. Intervenția la nivelul carosabilului a fost criticată de sătmăreni, mai ales că imediat după realizarea lucrărilor au și apărut primele gropi. În plus, și reabilitarea zonei exterioare a fost pusă sub semnul întrebării după ce bucați s-au desprins din pod.
După ploile torențiale din această săptămână, sub Podul Decebal, chiar în zona în care a fost amenajată stația pentru navetiști, apa curgea în șiroaie.