Alcoolemie enormă pentru șoferul care a scăpat controlul mașinii pe Podul Decebal și a provocat un accident grav de circulație. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM că acesta a avut o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool în aerul expirat.
Reamintim că un accident grav pe Podul Decebal după o coliziune frontală între două autoturisme, un Renault și un Volkswagen, ambele mașini înmatriculate în județul Satu Mare. Potrivit primelor informații, la volanul Volkswagen-ului Passat s-a aflat o șoferință, în vârstă de 24 de ani. Autoturismul Renault Clio era condus de un șofer în vârstă de aproximativ 44 de ani.
Soțul femeii care era la volanul uneia dintre mașini a declarat pentru PresaSM că soția sa este într-o stare gravă. Acesta a spus că șoferul celeilalte mașini care i-a lovit era în stare de ebrietate. Bărbatul a spus că mașina care i-a lovit efectiv „a plonjat” spre ei după ce a intrat pe contrasens. Șoferița nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul.
„Soția mea este acuma aproape paralizată,” a spus bărbatul reporterilor PresaSM. Bărbatul a fost și el rănit în urma accidentului și a mai precizat și faptul că mașina care i-a lovit efectiv a plonjat în fața lor.
Potrivit unor martori, șoferul autoturismului Renault a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției Rutiere, echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanțe și un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Pompierii au ajutat la descarcerarea uneia dintre victime, spun martorii. Persoana a fost fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Un sens de mers de pe Podul Decebal a fost închis.
Polițiștii cercetează circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.