Accident grav de circulație în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 20.00, pe Drumul Careiului, pe trecerea de pietoni dinspre Cartierul Micro 14 înspre supermarket-ul Kaufland.
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că un tânăr, aflat la volanul unui autoturism Ford nu ar fi acordat prioritate de trecere unei tinere, în vârstă de 27 de ani, care se afla în tranzitarea legală a străzii, pe trecerea de pietoni.
Tânăra ar fi suferit mai multe răni la nivelul șoldului, picioarelor și capului, susțin martorii pentru PresaSM.ro. Rana de la nivelul capului se vede și pe parbrizul mașinii, care a fost spart în partea șoferului.
La fața locului a ajuns imediat o autospecială de prim-ajutor a celor de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe pentru investigații medicale suplimentare.
Polițiștii rutieri și cei criminaliști desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut întregul eveniment.