Accident mortal pe Drumul Național 19, între municipiul Satu Mare și comuna Botiz. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 14.30, după ce două mașini au intrat în coliziune!
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM că cel puțin o persoană a rămas încarcerată în autoturismul Dacia Logan, în urma unui accident. De asemenea, din păcate, se pare victima încarcerată a decedat. Impactul a fost atât de dur încât i s-a crăpat cutia craniană.
Potrivit informațiilor PresaSM, se pare că este vorba despre o coliziune între un autoturism Dacia Logan, condus de către un bărbat, în vârstă de 80 de ani, din Satu Mare, și o autoutilitară, condusă de un bărbat de 58 de ani, din Cămărzana. Potrivit primelor informații, se pare că șoferul Daciei ar fi decedat. Șoferul autoutilitarei a scăpat doar cu o sperietură, dar este în stare de șoc.
Autoutilitara circula dinspre municipiul Satu Mare, iar șoferul Daciei ar fi încercat să vireze spre stânga, potrivit martorilor. Autoutilitara a izbit în plin Dacia Logan, exact în zona șoferului.
La fața locului se află echipaje de descarcerare ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, care scot victimele din mașină.
Polițiștii au demarat deja o anchetă pentru a stabili cu exactitate circusmtanțele în care s-a petrecut tragedia. Traficul rutier a fost reluat.
Niciunul dintre șoferi nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Aia pare o depășire mai degrabă, decât virat stânga, cum susține șoferul supraviețuitor!
Mie mi se pare că șoferul autoutilitarei a depășit pe linia continuă, iar șoferul loganului circula regulamentar!
La noi așa se face, dacă conduci regulamentar (prea lent, după unii zmei!) te depășesc și te mai și claxonează, indiferent că au sau nu loc!
[…] Un alt accident soldat cu decesul unei persoane a avut loc în această dimineață, în localitatea Botiz. […]
View CommentAia pare o depășire mai degrabă, decât virat stânga, cum susține șoferul supraviețuitor!
View CommentMie mi se pare că șoferul autoutilitarei a depășit pe linia continuă, iar șoferul loganului circula regulamentar!
La noi așa se face, dacă conduci regulamentar (prea lent, după unii zmei!) te depășesc și te mai și claxonează, indiferent că au sau nu loc!
[…] Un alt accident soldat cu decesul unei persoane a avut loc în această dimineață, în localitatea Botiz. […]
View Comment