FOTO/VIDEO. Accident mortal în Maramureș. Victime multiple, trafic blocat
Un accident grav de circulatie, soldat cu o persoană decedată și patru persoane rămase încarcerate, s-a produs astăzi, în jurul orei 09.00, pe Drumul Național 18 B Baia Mare – Târgu Lăpuș. Mai exact, în zona fostului popas Regal, la ieșire din Grosi înspre Dumbrăvița.
Potrivit primelor informații, un număr de două autoturisme ar fi intrat în coliziune frontală. În urma impactului deosebit de violent, patru persoane au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale autovehiculelor.
La fața locului intervin mai multe echipaje medicale de prim-ajutor de la și echipaje de descarcerare din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș.
Ce spune POLIȚIA: “Din primele verificări efectuate de polițiști au relevat că un băimărean, în vârstă de 32 de ani, care conducea un autoturism pe directia Groși-Dumbrăvița, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Suciu de Sus.
În urma impactului, un pasager de 61 de ani din autoturismul condus de bărbatul din Suciu de Sus a decedat. Ambii șoferi precum și o fetiță de 13 ani au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul din Baia Mare a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât și recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor in care s-a produs accidentul”.