Accident rutier pe Bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 18.00, atunci când șoferul unui autobuz (înmatriculat în județul Cluj) al unei firme de transport persoane, care circula pe Bulevardul Lucian Blaga, s-a trezit în fața sa cu un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în județul Satu Mare, pe care l-a acroșat în partea din lateral- spate.
Dacă șoferul autobuzului a lăsat vehiculul în drum, speriat că cineva din mașină ar putea fi rănit, iar mutarea mașinii fără acordul poliției ar constitui o infracțiune, celălalt șofer a scos autoturismul Volkswagen în afara părții carosabile. Cel mai probabil fiindcă nicio persoană din mașină nu ar fi fost rănită.
Din fericire, se pare că vorbim doar despre un accident cu pagube materiale. Polițiștii vor stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a întâmplat totul.