Accident în lanț în muncipiul Satu Mare, la intersecția străzilor Ilarie Chendi și Fabricii. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 11.30. Potrivit primelor informații, un bărbat, în vârstă de 30 de ani (din Halmeu), care circula cu mașina de pe strada Wolfenbuttel, nu a acordat prioritate de trecere unei mașini, conduse de un bărbat, în vârstă de 42 de ani (din municipiul Satu Mare) pe strada Fabricii, cele două autovehicule intrând în coliziune.
Una dintre mașini a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă 28 de ani (din municipiul Satu Mare), oprit pe strada secundară (Ilarie Chendi), cu intenția de a intra pe drumul cu prioritate.
Cei trei șoferi au stat în intersecție pentru a ajunge la o înțelegere amiabilă, dar la doi dintre șoferi (cel de 30 de ani și cel de 42 de ani) li s-a făcut rău, fiind solicitate echipajele medicale de prim-ajutor. Cei doi au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe pentru îngrijiri medicale.
Niciunul dintre cei trei șoferi nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut totul. În funcție de diagnosticul medicilor se va încadra și fapta.
intersectia acea e periculos, de mult timp spunem ca trebuie acolo un sens giratoriu
View CommentE una din cele mai primejdioase intersectii. De multe ori am rugat sa se puna un sens girator.
View CommentLa trei ,,popice” lovite nu mai stai la amiabila. Chemi direct Politia!
View CommentLa 3 mașini implicate, ce amiabilă visa idiotul?
View Comment