Accident rutier cu victimă în județul Satu Mare, în zona localității Apa. Potrivit informațiilor PresaSM, un șofer, în vârstă de circa 30 de ani, din municipiul Baia Mare, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în județul Timiș, a adormit la volan.
Autovehiculul a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, iar șoferul a rămas încarcerat. Tot el a fost cel care a sunat și la 112. În mașină se mai aflau și doi căini, care au reușit să iasă din mașină, dar și-au supravegheat stăpânul până când au ajuns polițiștii, pompierii și paramedicii la fața locului. De altfel, animalele nu l-au scăpat din ochi nicio clipă.
Specialiștii în descarcerare din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare au intervenit și l-au scos pe bărbat din mașină, după care a fost preluat de către un echipaj medical de prim-ajutor.
Victima a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru îngrijiri medicale suplimentare. Câinii au fost preluați de către mama bărbatului, care a sosit ulterior la fața locului.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut totul.
Ce spun POMPIERII: Un bărbat și doi câini Golden Retriever rămași captivi într-un autoturism au fost salvați, în această după-amiază, de către pompierii sătmăreni. Apelul la numărul 112 efectuat de către un participant la trafic, astăzi în jurul orei 13:30, menționa faptul ca un autoturism a parasit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț, la intrarea în localitatea Apa. La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM.
Salvatorii au fost nevoiți sa taie caroseria mașinii pentru a extrage șoferul, aflat în stare de conștientă, și pe ceilalți ocupanți – doi căței – găsiți puțin agitați, dar nerăniți. Șoferului i s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, fiind apoi transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare, iar pentru preluarea cațeilor s-a luat legătura cu aparținătorii victimei.