Primul tren al noii curse Satu Mare – Viena a pornit duminică dimineața din gară. Tot astăzi a intrat în vigoare și noul Mers al Trenurilor. În schimb, călătorii nu au fost mulțumiți. Aceștia s-au plâns de condiții.
Noul Mers al Trenurilor a intrat în vigoare începând cu data de 15 decembrie, iar odată cu acesta s-a dat startul și noii rute Satu Mare – Viena, trenul realizat de CFR Călători, în colaborare cu MAV Start Ungaria și OBB Austria.
Noua rută a fost anunțată încă din octombrie, când a apărut pe site-ul celor de la OBB Austria. Trenurile vor circula zilnic, cu plecare de la Satu Mare la ora 09:27. Călătorii vor ajunge la Viena la 17:21. Plecarea din capitala Austriei se va face la ora 10:42, iar pasagerii vor ajunge la Satu Mare în jurul orei 20:42.
Cei care și-au cumpărat bilete pentru prima cursă au fost, în schimb, dezamăgiți de condiții. În tren era frig, spun călătorii, iar spațiul pentru bagaje este mult prea mic. Dar era destul de curat, a remarcat unul dintre călători.
„Chiar acum am coborât din tren. Este foarte frig. Să nu fie tot atât de frig și până la Viena. Spațiul pentru bagaje este destul de puțin”, a spus unul dintre călători, precizând că biletul de tren nu este chiar unul ieftin.
Prețul unui bilet, anunțau cei de la CFR începe de la 31 de euro, la clasa a II-a, cu oferta City Star sau 46 de euro, fără ofertă.
Trenul urmează să ajungă în Viena la ora 17:21, dacă nu va înregistrat întârzieri.
La noi în țară, trenul se mai oprește în gara din Carei și la Valea lui Mihai. În capitala Ungariei, trenul ar trebui să ajungă la ora 14:20, iar după zece minute își va continua drumul spre Viena.
“Pentru călătoria în relația Satu Mare – Viena, recomandăm oferta City Star Austria, care costă aproximativ 31 Euro, la clasa a 2-a, pentru un călător adult. Numărul locurilor disponibile pentru această ofertă este limitat. În cazul în care nu este disponibilă la vânzare oferta City Star Austria pentru data călătoriei, prețul unui bilet dus în relația Satu Mare – Viena, la clasa a 2-a este de aproximativ 46 Euro”, spuneau cei de la CFR în luna octombrie.
Precis cel care va porni din Viena va avea încălzire! CFR – ul se pricepe doar sa-și bată joc de călători, pe bani mulți!!!
View CommentDaca 18-19 grade li se pare puțin călătorilor români, e clară treabă: austriecii nu țin căldură așa mare la ei in case precum noi, romanii. Plus de asta, in tarile civilizate nu se circulă cu așa multe bagaje. Un banc mai vechi spunea că pe români ii recunoști după greutatea geamantanelor și sacoșelor.
View CommentNu mergi la târg pentru o plăcintă sau kurtoskalacs ci să cumperi mai multe lucruri. Acolo înnoptezi, deci e nevoie și de împrăcăminte de schimb. 18-19 ggrade in tren nu este de ajuns iarna. Nu am fost cu acest tren, omul a spus doar părerea lui. Vrem să ascultăm și părerea altuia.
View Comment[…] la Viena. Spațiul pentru bagaje este destul de puțin”, a spus unul dintre călători, citat de Presa SM. Așa cum se poate vedea și în imaginile din galeria foto, vagoanele sunt puse la dispoziție de […]
View Comment