Piațeta din zona Turnului Pompierilor intră în reabilitare. Proiectul se va implementa prin fonduri europene, asigurate în cadrul Programului Operațional Regional.
Întrucât unul dintre obiectivele principale ale municipiului este dezvoltarea rețelei de piste de biciclete și puncte velo pentru închiriere de biciclete, se va avea în vedere racordarea acestei zone la pistele din imediata vecinătate prin facilitarea accesului și staționării bicicletelor.
Se are în vedere montarea unui sistem de limitare fizică a accesului auto dinspre Piața Jean Calvin/strada Mihai Viteazul. Se va limita accesul doar autovehiculelor autorizate în așa fel încât spațiul liber să fie dedicat pietonilor și pentru a elimina staționarea pentru perioade îndelungate a mașinilor.
În cadrul proiectul este integrat și iluminatul public și ambiental din interiorul spațiului, care nu a fost reabilitat de foarte mulți ani. Acesta vizează schimbarea tuturor corpurilor de iluminat precum și reabilitarea rețelei existe în corelare cu proiectul și rețelele existente ale furnizorului de energie electrică a orașului.
Se va ține cont de introducerea unui sistem de supraveghere video precum și sistem wifi care să acopere suprafața delimitată de amplasament.