FOTOGALERIE. Veselie, tradiții și spectacole la Târgul de Crăciun al școlii Mircea Eliade
Forfotă mare la galeriile Auchan, acolo unde în această după-masă, sătmărenii au fost invitați la Târgul de Crăciun al Şcolii Gimnaziale „Mircea Eliade” Satu Mare. A fost bucurie mare pentru cei mici, care au pregătit ornamente de sărbători, dar și brioșe și fursecuri, totul pentru a strânge bani pentru proiectele educative din timpul anului. Vizitatorii au fost răsplătiți și cu spectacole, bineînțeles, colindele au fost pe primul loc.
Târgul de Crăciun al Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade” a avut loc în această după-masă la galeriile Auchan din municipiul Satu Mare. Sătmărenii au fost invitați să achiziționeze produse decorative pregătite de cei mici. Brăduți, globuri, ornamente festive, dar și brioșe, fursecuri decorate și case din turtă dulce, toate au fost realizate cu drag de către fiecare clasă, cu scopul de a strânge banii necesari diverselor proiecte educative pe care le desfășoară în timpul anului.
O pungă de popcorn, o cană de ceai cald aromat și vizitatorii au intrat rapid în spiritul Crăciunului, chiar dacă sala a vuit de strigătele celor mici.
Iar cei care au trecut pragul târgului au fost răsplătiți cu spectacolele puse în scenă de copii. Colindele au fost pe primul loc, dar și dansurile și cântecele populare.
A fost și o ocazie pentru ca cei de la „Eliade” să își prezinte oferta educațională. Astfel, curioșii au putut afla mai multe despre robotică, dar și despre modul în care funcționează o imprimantă 3D, toate de la elevii școlii.