Un nou caz incredibil s-a petrecut astăzi, în jurul orei 20.00, în municipiul Satu Mare. Totul a început după ce un echipaj al Poliției Rutiere s-a oprit să sancționeze un taximetrist, în vârstă de circa 30 de ani, care a oprit neregulamentar pe Bulevardul Ion I.C. Brătianu, potrivit informațiilor PresaSM.
Șoferul nu era în mașină, așa că purtătorii de uniformă i-au lăsat o ”invitație” să vină la Poliție. Totuși, oamenii legii au mai patrulat prin zonă, iar când au observat că șoferul se apropie de taximetru au pornit spre el.
Taximetristul s-a urcat apoi în mașină și a demarat în trombă, cu Poliția Rutieră pe urmele sale. Șoferul a abandonat mașina pe strada Eugen Lovinescu din centrul municipiului Satu Mare și a fugit.
După o urmărire de câteva sute de metri, bărbatul a fost reținut și încătușat pe strada Mihai Viteazul, fiindcă devenise necooperant, fapt constatat și de către reporterul PresaSM, aflat la fața locului.
La câteva zeci de secunde distanță au ajuns în sprijin alte cinci echipaje. După ce s-a calmat, individul a fost dus la secție.
Deși inițial a refuzat să sufle în etilotest, după câteva minute s-a conformat. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,95% mg/litru alcool în aerul expirat. Acesta urmează să fie dus la Unitatea de Primire Urgențe în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Șoferul se va alege, cel mai probabil, cu un dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate. Acesta s-ar putea alege și cu o amendă pentru că nu a oprit la semnalele polițiștilor.
Nota redacției: Tot mai mulți șoferi își permit să fugă de polițiști. Unii sunt opriți chiar și cu focuri de armă în Satu Mare. Fără măsuri legislative mai dure, astfel de cazuri riscă să se repete. Poate și procurorii ar trebui să manifeste o toleranță zero față de astfel de indivizi inconștienți.
Asta si datorita campaniei de denigrare a politiei si jandarmeriei,sustinuta ”forte” de catre ”chiriasul” de la Cotroceni !!Politia si Jandarmeria si-au pierdut din autoritate,nu mai sperie pe nimeni,plus ca legile sunt de tot kktul,permisive si confuze !!
Nu generalizez (fiecare pădure are uscaturile ei) dar prea mulți taximetriști sătmăreni nu țin cont de regulile de circulație , darămite de cele de bună creștere.
Păcat de imaginea tipică unor țări precum ‘India’ regăsită în traficul din SM.
Ironie…. te imbeti, chemi un taxi ( ca sa nu conduci beat) iar taximetristul e beat turta :)).
View CommentAsta si datorita campaniei de denigrare a politiei si jandarmeriei,sustinuta ”forte” de catre ”chiriasul” de la Cotroceni !!Politia si Jandarmeria si-au pierdut din autoritate,nu mai sperie pe nimeni,plus ca legile sunt de tot kktul,permisive si confuze !!
View CommentNu generalizez (fiecare pădure are uscaturile ei) dar prea mulți taximetriști sătmăreni nu țin cont de regulile de circulație , darămite de cele de bună creștere.
View CommentPăcat de imaginea tipică unor țări precum ‘India’ regăsită în traficul din SM.