FOTOGALERIE. Un șofer s-a răsturnat cu mașina. Acuză lucrările nesemnalizate de pe șosea
Un sătmărean, în vârstă de 36 de ani, a fost implicat în această dimineață într-un accident rutier pe Drumul Național 1C, între Satu Mare și Baia Mare, la ieșirea din localitatea Bușag.
Potrivit informațiilor PresaSM, șoferulul circula pe ruta Satu Mare – Baia Mare și a încercat să evite o groapă decapată în asfalt de către muncitori. Conducătorul auto susține că semnalizarea lucrărilor nu ar fi fost vizibilă (a fost încă noapte la momentul incidentului). A observat groapa prea târziu, a lovit cu roata muchia din asfalt și a făcut pană imediat.
Cauză din care a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul se afla singur în mașină la momentul producerii accidentului. Acesta nu a fost rănit grav, însă a acuzat dureri de spate, fapt pentru care a fost transportat la spital pentru investigații amănunțite. Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat cu etilotestul, rezultatul fiind 0.