FOTOGALERIE. Un șofer beat pulbere a ucis o sătmăreancă, pe DN19, în Oaș
Cum s-a produs accidentul mortal din județul Satu Mare. Astăzi, în jurul orelor 19.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre producerea unui eveniment rutier cu victimă, pe Drumul Național 19, în localitatea Vama.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto, în persoana unui bărbat de 35 de ani, din localitatea Vama, în timp ce se afla angajat în depășirea unei coloane de autovehicule pe sensul de mers Orașu Nou-Negrești-Oaș, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către o femeie de 45 de ani, care ar fi efectuat manevra de mers înapoi la ieșirea de pe podețul de acces al unui imobil, fără a se asigura corespunzător.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat decesul femeii de 45 de ani.
Bărbatul de 35 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.