Un caz mai puțin obișnuit în municipiul Satu Mare. Mai exact, pe strada Brândușa din municipiul Satu Mare. Doi soți au solicitat astăzi, în jurul orei 21.00, ajutorul unui echipaj al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență după ce copilul lor s-a blocat în apartament și nu a mai putut debloca ușa de acces.
Pompierii au intrat pe geamul locuinței cu ajutorul autospecialei cu scară pentru intervenție la mare înălțime, reușind mai apoi deblocarea ușii. În ultima vreme, pompierii sunt solicitați tot mai des la astfel de situații, cu atât mai mult cu cât ușile masive din fier – cum au majoritatea sătmărenilor – nu mai pot fi sparte cu ușurința cu care erau ”deschise” ușile de lemn din anii 90.
De altfel, pompierii sătmăreni deja s-au specializat în astfel de intervenții, intrând în locuințe fie cu ajutorul scării mobile, fie în rapel, de pe bloc.