FOTOGALERIE. Turcii, invitați să investească în stațiunea de schi de la Luna Șes
O delegație condusă de Excelenţa Sa Osman Koray Ertaş, Ambasadorul Republicii Turcia în România, însoțit de consilierul economic Hakki Burutçu, de deputatul Ibram Husein, de președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, Güven Güngör, dar și de 12 oameni de afaceri turci, care doresc să investească în Țara Oașului, a vizitat joi după-amiaza orașul Negrești-Oaș în cadrul unei sesiuni a Forumului economic INVEST în Satu Mare, inițiat de deputatul Octavian Petric și de Consiliul Național pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu.
Oaspeții au fost primiți la Primărie de primarul Aurelia Fedorca, cu pâine și pălincă, pe fundalul oferit de Maria Petca Poptean și Ansamblul Măgura, în holul instituției fiind prezentate și standuri cu podoabe oșenești și cu produse din Lavanda de Oaș.
Primarul Aurelia Fedorca a făcut o prezentare a orașului, a stațiunii Luna Șes și a oportunităților de investiții.
„Ne dorim să facem din Luna Șes o stațiune atractivă în toate sezoanele, iar acest lucru nu poate fi posibil fără contribuția mediului de afaceri. Noua lege a parteneriatului public privat reprezintă o oportunitate pentru a intra în parteneriat cu Primăria în proiecte de dezvoltare, atât pentru investitorii din zona noastră, cât și pentru cei din afară”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.
Ambasadorul Turciei, Osman Koray Ertaş, a fost impresionat de primirea făcută, dar și de potențialul zonei, și a promis că va reveni în Negrești-Oaș pentru a cunoaște mai bine oamenii și locurile.
De asemenea, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, Güven Güngör, a apreciat că pentru ca un parteneriat să se poată concretiza este nevoie de îndeplinirea a două condiții: afacerea să fie fezabilă și oamenii să fie de calitate.
”Ne-am convins azi de a doua condiție și suntem ferm convinși că aici găsiți parteneri de foarte bună calitate”, a declarat Güven Güngör, angajându-se să fie un ambasador al zonei.
La rândul său, președintele CNIPMMR, Florin Jianu, a propus ca ediția următoare a Forumului INVEST in Satu Mare să înceapă cu o sesiune de lucru amplă la Negrești-Oaș. Totodată, acesta a prezentat oportunitățile de finanțare existente în acest moment și i-a îndemnat pe cei care doresc să inițieze o afacere să acceseze fonduri nerambursabile prin programul Creative Start, derulat de CNIPMMR la nivelul Regiunii de Nord-Vest.
Primarul Aurelia Fedorca i-a lansat invitația de a organiza săptămâna viitoare la Negrești-Oaș o prezentare a programului de tipul Start-up Plus prin care antreprenorii pot obține finanțare nerambursabilă de 40.000 de euro.