Pompierii sătmăreni au intervenit pentru descarcerarea unei victime rezultate în urma producerii unui accident rutier între două autoturisme. Evenimentul s-a produs pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, duminică, în jurul orei 16:15.
La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri cu o autospecială de descarcerare și un echipaj cu o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. Pompierii au acționat cu accesoriile specifice pentru descarcerarea și extragerea victimei, respectiv pentru asigurarea măsurilor specifice PSI. Victima, șoferul unuia dintre autoturisme, a fost preluată și transportată în stare de conștiență la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.
Ce spune Poliția: ”La data de 3 mai a.c., în jurul orei 16.10, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe raza municipiului Satu Mare. În urma primelor cercetări făcute la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 64 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism pe strada Brândușa și ajuns la intersecția cu bulevardul Careiului nu a respectat semnificația indicatorului rutier, ,,Cedează Trecerea’’, efectuând un viraj la stânga și intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr, de 25 de ani, din Medieșu Aurit. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului, de 64 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative. În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit”.
Zi de zi fac ceva taximetristi
View Comment