Proprietarii de cafenele, baruri și restaurante din Satu Mare se pregătesc deja pentru marea deschidere de pe 1 iunie. Încă de la finalul săptămânii aceștia au început amenajarea teraselor stradale din zonele centrale, mai ales că acum trebuie să se asigure că vor respecta distanța regulamentară între mese.
A fost forfotă mare în zona centrală, acolo unde sătmărenii, proprietari de cafenele, baruri și restaurante, au început amenajarea teraselor. Pe lângă munca de curățenie, patronii au trebuit să regândească modul în care acestea vor fi amplasate pe spațiul public, astfel încât să respecte nu doar distanța regulamentară, ci și circuitele care sunt impuse prin reglementările ulterioare.
Este primul pas spre redeschiderea restraurantelor, cu o nouă relaxare a regulilor promisă pentru 15 iunie, când și locațiile închise ar putea să primească din nou clienți, dar totul depinde de modul în care va evalua situația epidemiologică.
Mai sunt și alte reguli pe care clienții, dar și patronii vor trebui să le respecte odată cu redeschiderea teraselor.