FOTOGALERIE. Schimbare impresionantă în zona Ostrovului. Ruină transformată într-un centru modern
Primăria Municipiului Satu Mare a deschis astăzi primul Centru Social Multifuncțional din municipiu în care persoanele cu dizabilități vor beneficia de toate servicii sociale, evaluare și consiliere psihologică, educaţie extracurriculară, recuperare și fizioterapie.
Activitățile de abilitare și reabilitare vor fi realizate de către personalul centrului, care va fi coordonat prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare.
,,Asistăm astăzi la un eveniment important pentru sistemul social din municipiul Satu Mare, pentru comunitatea sătmăreană. Am finalizat o investiție importantă în zona Ostrovului, în valoare de peste 6,8 milioane de lei, finanțată din fonduri europene. Este un proiect prin acordăm o șansă, în special categoriilor defavorizate, copiilor și persoanelor cu dizabilități care au nevoie de sprijin şi de integrare. Prin ceea ce am făcut aici, dăm un semnal foarte clar că în Satu Mare putem şi trebuie să-i ajutăm exact pe cei care au mai multă nevoie”, a declarat primarul municipiului Satu Mare.
Primăria Municipiului Satu Mare a reușit astfel să reabiliteze o zonă pe care era o fostă centrală termică dezafectată, care a fost demolată.
Astfel că în locul centralei să fie construit acest centru în care persoanele defavorizate din această zonă vor găsi sprijin, fiind determinate totodată să își depășească condiția socială.
Lucrările care s-au realizat în perioada de implementare a proiectului au prevăzut construirea unei clădiri noi și funcționale, cu spații și săli încăpătoare și luminoase, săli viu colorate, mobilier nou, un lift, sistem de supraveghere video, sistem de antiefracție și sistem de transmitere a datelor (toate calculatoarele din dotare se vor lega în rețea, și se va asigura accesul lor la internet).
Pentru buna desfășurare a activității au fost achiziționate echipamente electrocasnice și echipamente IT, birotică şi multimedia, echipamente de gimnastică şi recuperare medicală, instrumente muzicale necesare pentru terapie.
Specialiștii Direcției de Asistență Socială Satu Mare susțin că se așteaptă ca peste 130 de persoane să fie beneficiarii serviciilor oferite de centru, persoane care locuiesc în comunităţile marginalizate din municipiul Satu Mare.