O femeie care locuiește la casă, în municipiul Satu Mare, s-a trezit că nu mai poate intra în curtea casei cu mașina. Chiar și pedestru trebuie să sară un șanț destul de mare.
”Minunea” a fost făcută de o firmă care se ocupă cu schimbarea cablurilor de electricitate, dar muncitorii nu s-au gândit că sătmăreanca trebuie să aibă și acces la propria locuință. Degeaba se uită la casă de afară, nu?!
”De două săptămâni m-au baricadat, azi au spart și în fata porții. Dar îmi lasă acces în curte…unde!? Unde vedeți voi accesul, că nici pe jos nu pot, ce sa mai zic cu mașina. Cui să-i mulțumesc?!”, este întrebarea retorică a femeii.