Primăria Satu Mare a dat undă verde unei firme specilizate să monteze sistemul de iluminat public ornamental pentru sărbătorile de iarnă. Astfel, după ce s-au montat instalațiile în Piața Libertății și în Pasajul Corneliu Coposu, acum s-a montat și bradul de Crăciun, vizavi de Hotelul Dacia.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a precizat că iluminatul public ornamental va fi pornit în data de 30 noiembrie și va fi oprit în data de 5 ianuarie.
Totodată, s-au promis și alte surprize, în special în Piața Libertății și Pasajul Corneliu Coposu. Reporterii PresaSM au aflat că dacă anul trecut s-au alocat 500.000 de lei, anul acesta suma a crescut la 795.000 de lei.
În ceea ce privește montarea sistemelor de iluminat ornamental pe străzile principale, cum ar fi sensul giratoriu din Piața Libertății, Bulevardul I.C. Brătianu, strada 1 Decembrie 1918 sau Calea Traian, firma va lucra în special la sfârșit de săptămână, astfel încât să nu existe inconveniente majore pentru șoferi.