Sute de persoane, la bordul a peste o sută de mașini și peste o sută de biciclete, au protestat astăzi în localitatea Căplemni, de lângă municipiul Carei, în semn de protest față de starea drumului județean dintre cele două localități.
Cel care a inițiat protestul este fostul primar al comunei, Dezideriu Mancz. Oamenii mai sunt nemulțumiți și de faptul că între Căpleni și Carei sunt mai multe treceri la nivel cu cale ferată, care nu sunt securizate. De altfel, anul trecut a fost lovită o mașină de un tren. Iar de atunci, cu toate insistențele deputatului Erdei D. Istvan, nimeni nu a făcut nimic în sensul securizării.
Problema este cu atât mai mare cu cât nu s-au făcut nici măcar obișnuitele plombări, iar sute de familii care fac naveta în Carei își distrug mijloacele de transport, dar se și expun pericolului de a fi loviți de tren.
Consiliul Județean a demarat prin 2015 o licitație pentru demararea lucrărilor de reabilitare a drumului, dar eternele contestații au zădărnicit eforturile autorităților. Oamenii sunt atât de hotărâți să nu renunțe la protest, încât amenință că vor opri inclusiv circulația trenurilor.