Primul născut al anului 2018 la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare este un băiețel. El a venit pe lume în ziua de 1 ianuarie, în jurul orei 14.00 și a primit numele de Vasile. Copilul s-a născut cu greutatea de 3.300 kg. Este al treilea copil din familiei, având acasă un frate și o surioară, de vâstă școlară.
Mama are 33 de ani, iar tatăl este în vârstă de 37 de ani. Nașterea a fost asistată de o echipă de medici alcatuită de dr. Căpitan Cornel și dr.Doboș Ioana, respectiv de asistentele Maria Nistor și Elisabeta Șerban.
O fetiță este primul născut din acest an la Clinica Gynoprax din municipiul Satu Mare. O cheamă Maya Szigeti și a văzut lumina zilei astăzi, la ora 10.35, prin cezariană, a spus doctorul Mircea Munceanu, managerul Clinicii Gyunoprax, pentru PresaSM. A avut la naștere 3.420 g și a primit la naștere nota 10.
Ultimul copil născut în anul 2017 la Clinica Gynoprax este tot o fetiță. O cheamă Szabo Dalma, și s-a născut în noaptea de 30 spre 31 decembrie, la ora 1.00. A avut la naștere 3.370 g și a primit, de asemenea, nota 10.