FOTOGALERIE. Preotul înmormântat din greșeală de altă familie a fost exhumat. Familia, revoltată!
Preotul ortodox Ioan Panusciac (53 de ani) decedat la Spitalul Carei, după ce a fost infectat cu noul coronavirus și a fost înmormântat din greșeală de către o altă familie, a fost exhumat sâmbătă, după ce Direcția de Sănătate Publică și-a dat acordul în acest sens.
Astfel, mai mulți angajați ai unei firme de pompe funebre, îmbrăcați în combinezoane de protecție, au scos sicriul din cimitirul de pe Bulevardul Lucian Blaga, în zona Cartierului Curtuiuș din municipiul Satu Mare și transportat în locul indicat de către aparținători.
Părintele Ioan Panusciac s-a născut la 18.06.1967, în localitatea Bocicoiu Mare, județul Maramureș, iar parohia la care slujea în localitatea Dacia are 145 de credincioși.
Redacția PresaSM transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Reamintim faptul că reporterii PresaSM a luat legătura cu managerul Spitalului Carei, Elisabeta Racz, care a explicat cu s-a produs întreaga situație nefericită. Managerul susține că situația este una regretabilă și transmite familiilor scuzele de rigoare și condoleanțe.
Conform sursei citate, în cursul zilei de joi, nepotul unei femei a mers la Prosectura Spitalului Carei pentru a ridica cadavrul bunicii. A făcut recunoașterea persoanei decedate și a spus că va trimite o firmă de pompe funebre să ridice cadavrul.
Între timp, s-a stricat sistemul de refrigerare, iar angajatul Prosecturii a scos toate cadavrele până s-a reparat. Doar că, în momentul reintroducerii cadavrelor în frigider, angajatul ar fi încurcat etichetele. Când a mers firma de pompe funebre pentru a ridica cadavrul femeii, angajatul de la Prosectură a dat cadavrul preotului.
În această dimineață, familia preotului a mers să ridice corpul neînsuflețit, dar când s-a făcut recunoașterea, rudele au văzut cadavrul femeii. Moment în care a și început o anchetă internă.
Potrivit informațiilor PresaSM, corpul neînsuflețit al preotului ar fi fost luat de către o familie din Cartierul Curtuiuș, municipiul Satu Mare, care ar fi trebuit să ia cadavrul unei femei, în vârstă de circa 80 de ani. De altfel, cadavrul a și fost îngropat în cursul zilei de joi.
Pe de altă parte, părintele Ioan Panusciac, care slujea la Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Dacia, comuna Doba, județul Satu Mare, trebuia să fie înmormântat în cursul zilei de astăzi. Acum urmează să fie dezhumat și reînhumat în locul corespunzător.
În cazul angajatului aparent vinovat s-a deschis o anchetă administrativă de către conducerea Spitalului Carei. Bărbatul a fost suspendat. Acesta lucra la Prosectura Spitalului Carei, fiind detașat temporar de la un al tspital din județ.
”Conducerea Spitalului a deschis o anchetă internă și s-a constituit o echipă de lucru în acest sens. Angajatul vinovat va fi sancționat, cel mai probabil. Este os ituație regretabilă și ne prezentăm scuzele familiilor pentru tot ce s-a întâmplat”, a mai spus elisabeta Racz pentru PresaSM.