Există și preoți care nu se mulțumesc doar să slujească în biserică, ci aleg să se implice mult mai activ în viața comunității pe care o păstorește spiritual. Un astfel de caz este cel al preotului paroh Flaciu Meghișan.
Părintele Meghișan a organizat, pentru a cincea oară consecutiv, o tabără de vară pentru sute de copii, în care aceștia au învățat să picteze, să recite poezii, s-au plimbat cu cartul și cu bicicleta, dar și multe alte activități interactive. Și s-a implicat activ, alături de alți voluntari.
”În acest an a fost cea de-a coincea ediție. Am avut, în total, de luni și până vineri, un număr de 160 de copii. Vineri a avut loc festivitatea de închidere a Școlii de Vară <<Lăudaţi pe Domnul în toată vremea>>. Dupa o săptămână plină de evenimente și activități plăcute copiilor, copiii prezenți la școala de vară au fost premiați cu diplome și alte cadouri simbolice. Doresc să le mulțumesc tuturor cadrelor didactive care s-au implicat, dar mai ales doamnei Andra Dram, de la Brașov, care ne-a susținut foarte puternic”, a spus părintele Flaviu Meghișan.
Primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, este încântat că parohia ortodoxă din localitate are un astfel de preot, care se implică activ în viața comunității.
”Îl felicităm pe domnul Flaviu Meghișan pentru implicarea și dăruirea de care a dat și dă dovadă în continuare. Este un adevărat stâlp al comunității noastre, la care ne întoarcem privirea și căutăm alinare și înțelegere atunci când suntem la nevoie. Este o bucurie pentru noi să putem fi parteneri ai acestei acțiuni, care adună, de la un an la altul, tot mai mulți copii. Le mulțumim, de asemenea, tuturor participanților”, a spus primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop.