În municipiul Satu Mare au ieșit în stradă să protesteze persoane de toate vârstele, din toate categoriile sociale. De la copii minori, de mână cu părinții lor, până la adolescenți sau pensionari. De la simpli muncitori și până la intelectuali.
Astfel, se cam elimină mitul conform căruia există doar o anumite parte a societății, ușor de manipulat. Oamenii s-au declarat extrem de nemulțumiți de maniera în care a fost adoptată disputata Ordonanță de Urgență a Guvernului.
Oamenii acuză lipsa de transparență și modul în care au ales guvernanții să promoveze OUG. Interesant este faptul că nici opoziția, respectiv PNL sau USR, nu s-a bucurat de simpatie, protestatarii ignorându-i, pur și simplu. Chiar dacă în mulțime s-au aflat nume importante din cadrul PNL sau USR Satu Mare.
Marele câștig: renașterea societății civile la Satu Mare!