FOTOGALERIE. Pompierii din Carei vor avea sediu ultramodern, dotat cu panouri solare
Pompierii din Carei vor avea un sediu nou și modern, dotat inclusiv cu panorui solare. Noua unitate va fi construită cu finanțare de la Banca Mondială.
În perioada 2019-2024 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează proiectul ,,Îmbunatățirea Managementului Riscului la Dezastre”, finanțat de Banca Mondială și Guvernul României, ale cărui scopuri sunt îmbunătățirea rezilienței infrastructurii de urgență și răspuns la dezastre și sporirea capacităților instituționale pentru planificarea investițiilor ce vizează reducerea riscurilor la dezastre și adaptarea la schimbările climatice.
În cadrul acestui proiect se vor desfășura lucrări de demolare și reconstrucție a sediului Detașamentului de Pompieri Carei, situat în localitatea Carei, strada Independenței nr. 28. Noua construcție propusă are o suprafață construită de 808,60 mp și o suprafață totală de 2.042,40 mp.
Clădirea va corespunde celor mai recente cerințe de eficiență energetică, inclusiv panouri solare pentru prepararea apei calde și va fi echipată pentru a oferi standarde ridicate pompierilor care își vor desfășura activitatea în clădire.
„În conformitate cu standardele și politicile Băncii Mondiale dorim să ne asigurăm că impactul acestei investiții asupra comunității și a mediului este unul pozitiv iar eventualele inconveniente provocate ca urmare a desfășurării lucrărilor vor fi gestionate astfel încât efectele acestora să fie evitate sau reduse la un impact minim. Pentru aceasta a fost elaborat un Plan de Management Social și de Mediu – PMSM, care a fost publicat și poate fi consultat la adresa https://www.igsu.ro/FinantareExterna/AsistentaFinanciara și pe site-ul isusatumare.ro”, transmit pompierii sătmăreni.
„Pentru că dorim să ne asigurăm că am luat în considerare toate aspectele care ar putea apărea și că am găsit cele mai bune metode pentru a le gestiona vă rugăm ca, în măsura în care considerați că activitățile desfășurate ar putea să vă afecteze sau dacă pur și simplu aveți informații sau idei care ne-ar putea ajuta, să consultați documentele atașate și să ne împărtășiți opiniile, sugestiile, recomandările sau îngrijorările dumneavoastră; pentru aceasta aveți la dispoziție următoarele posibilități:- să completați formularul atașat și să ni-l transmiteți prin poștă sau direct la sediul IGSU din București str. Banul Dumitrache nr. 46 – în atenția Unității de Implementare a Proiectului „Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre” *ISUJ Satu Mare – str. Fabricii nr 35*Detașamentului de Pompieri Carei – strada Independenței nr. 28- să ne contactați la nr. de telefon 021 2086150 int 27330- să ne scrieți pe email la adresa [email protected]”, mai spun cei de la ISU Satu Mare.