FOTOGALERIE. Pompierii care salvează suflete! Cadouri pentru sute de nevoiași din județ
În săptămâna ce precede frumoasele sărbători de iarnă, coordonați de inimosul pompier și preot Marius Siladi, voluntarii au colindat și au oferit daruri aducând emoții, zâmbete și speranță celor pe care i-au vizitat.
Au reușit să aducă bucurii în câteva familii cu mulți copii, celor 150 de beneficiari ai Căminului de Bătrâni și celor de la Casa de Tip Familial Laura din Satu Mare, cărora pe lângă colinde, le-au dus și daruri (jucării, haine, rechizite, alimente) strânse și împachetate chiar de ei.
“Să oferi și să te oferi celorlalți fără să aștepți ceva în schimb, fără să ți se ceară ori fără a fi nevoit sa o faci, ne pare cel mai de preț gest al umanității. Atunci când te oferi voluntar (indiferent cât de greu ori facil ar fi) înseamnă ca înțelepciunea sufletului tău a ajuns la apogeu. Iar când ești voluntar SMURD și răspândești bucuria sărbătorilor de iarnă ducând colindul in casele (și birourile) altora, noua nu ne rămâne decât sa ne înclinam in fata voastră. Și să vă mulțumim. Vouă, instituției în cadrul căreia activități ca voluntari și familiilor voastre pentru ceea ce voi sunteti azi. Sărbători pline de lumina, zile fericite și bucurii!” este mesajul primit din partea Poliției de Frontieră Satu Mare după ce au fost vizitați de tinerii noștri voluntari.
Pompierii vă transmit următoarele gânduri: Să aveți parte de cât mai multe bucurii și satisfacții! Sărbători fericite!