FOTOGALERIE. Podul peste Someș prinde contur. Imagini spectaculoase surprinse astăzi
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a efectuat astăzi o vizită de lucru pe șantierul podului peste râul Someș, care va lega zona ștrandului de Cartierul Micro 17.
”Construcția Podului peste Someș, zona str. Ștrandului este cea mai mare investiție a municipiului Satu Mare din ultimii 32 de ani. Am reușit să asigurăm finanțarea necesară, să licităm investiția, să începem lucrările. Îmi amintesc câți s-au îndoit de capacitatea noastră de a demara construcția acestui pod peste Someș. Acum oamenii văd cu ochiul liber cum avansează lucrările”, a spus primarul Kereskényi Gábor.
Podul este cel mai mare proiect de infrastructura din ultimele trei decenii din Satu Mare și o construcție unică în nord-vestul României. Acesta va avea 640 de metri, proiectul fiind adjudecat în aprilie 2020 către constructorul austriac Strabag pentru 168 milioane lei. Lucrările au început în iulie 2020, urmând a fi finalizate în doi ani și jumătate.
Structura celui de-al treilea Pod va fi susținută de doi piloni, prin intermediul unor hobane din oțel special, dispuse simetric in sistem semi- harpă. De asemenea, se mai prevede amenajarea a patru benzi de circulație, cu cate două benzi pe sens, două trotuare prevăzute cu parapet pietonal și o pistă pentru bicicliști.
Pentru accesul de pe diguri pe trotuarele podului se prevăd patru scări, cate doua scări pe fiecare dig, iar pentru siguranța circulației pietonale se vor amplasa parapete metalici de protecție pe rampe, viaducte si pod precum si pe scările de acces de pe diguri.
la cum avanseaza, nu stiu daca va fi gata la inceputul lui 2023…
View CommentSe pare ca se lucreaza ca bosii, doar schimbul 1, doar de la 8 la 4 si doar cativa munitori…
Santierul mai mult
Pe panoul (de la Peny de pe str.Botizului), care arata ce obiectiv se executa, scrie mare și negru pe alb, Data finalizării execuției este Noiembrie 2022. Acestia mint cu nerușinare la fel ca și cu centura orașului. Acest pod nu e făcut unde era proiectat inițial (la capătul lui Micro 17), loc mult mai util.
View Comment