FOTOGALERIE. Redeschiderea Piaței de Vechituri, amânată. S-au făcut lucrări suplimentare
Piața de Vechituri din municipiul Satu Mare a fost închisă încă din data de 26 iulie 2021, iar lucrările erau estimate să se termine în data 30.09.2021.
Potrivit informațiilor PresaSM, lucrările au fost întârziate, iar eventuala deschidere este estimată la sfârșitul acestei luni.
”Mai avem nevoie de circa două săptămâni. Mai urmează să turnăm asfaltul, să facem marcajele și să aducem noile tarabe”, a spus – pentru PresaSM – directorul adjunct al Administrației Domeniului Public Satu Mare, Barta Zoltan.
Din câte se pare, au apărut o serie de probleme neprevăzute, a căror rezolvare necesită timp suplimentar. De exemplu, deși inițial nu erau prevăzute lucrări la rețeaua electrică de iluminat, pentru îmbunătățirea condițiilor din piață, s-a decis introducerea unei rețele de iluminat, chiar dacă din cauza acestui fapt termenul de finalizare a trebuit prelungit.
Până în prezent s-a lucrat la rețeaua de apă și canalizare, urmând ca în cursul săptâmânii viitoare să fie finalizate reparațiile și asfaltarea platoului pe care vor veni amplasate mesele pentru comercianți.
Piața va oferi condiții bune, atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători. Vor fi puse la dispoziția comercianților 600 de mese, din care 300 de mese vor fi noi, atât pentru cei care comercializează antichități, cât și pentru cei care vând articole textile și marochinărie.