Zăpada acumulată pe clădiri în ultimele două zile a început să se topească, iar bucățile cad pe trotuare și drumuri. Un astfel de pericol major este pe strada Ioana Slavici, acolo unde de pe clădirea Colegiului Național ”Ioan Slavici” stau să cadă țurțuri de gheață și bucăți mari de zăpadă.
Pericolul este real și iminent, iar totul nu este semnalizat decât printr-un avertisment de mici dimensiuni, greu vizibil, postat în zonă. Dacă mai spunem că zona este poate una dintre cele mai intens frecventate de către copii, aici fiind mai multe unități de învățământ, tabloul este complet.
Și se pare că toată lumea așteaptă inevitabilul. Doamne ferește de vreo nenorocire!
Autoritățile din municipiul Satu Mare au făcut apel la cetățeni și le-au reamintit de obligația de a curăța trotuarele din fața caselor și din fața sediilor de firme.
Și marți sunt așteptate ninsori, cu intermitențe. Vremea va intra într-un ușor proces de răcire, mai anunță meteorologii.
În ceea ce privește circulația pe drumurile județene, Consiliul Județean a anunțat că toate au fost deszăpezite și că nu există drumuri închise sau impracticabile în Satu Mare. Acțiunile pentru deszăpezire vor continua, atât la nivel județean, cât și la nivel local. Pompierii au intervenit la mai multe situații în care copacii au căzut peste mașini și peste carosabil din cauza greutății zăpezii.