FOTOGALERIE. Percheziții în județul Satu Mare. Structură de crimă organizată, destructurată
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Sălaj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, au efectuat ASTĂZI un număr de 10 percheziții domiciliare, în județele Sălaj și Satu Mare, la imobile deținute sau folosite de persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021 – 2023, bănuiții ar fi deținut și ar fi comercializat țigarete, despre care există bănuiala rezonabilă că ar proveni din contrabandă.
În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat 139.960 de țigarete (6.998 de pachete) de diferite mărci, marcate necorespunzător sau nemarcate, ambalate în saci de plastic sau în cutii din carton, în legătură cu care există suspiciunea că ar proveni din contrabandă. Totodată, au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere, ulterior fiind reținute 3 persoane, cu vârste cuprinse între 42 și 56 de ani, două din localitățile Valcău de Sus, respectiv Pericei, județul Sălaj și alta din localitatea Ardud, județul Satu Mare.
Acestea vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor bănuite.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiunea Speciale din Poliția Română. Acțiunea polițiștilor a beneficiat de sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, ai Serviciului de Ordine Publică, ai Biroului pentru Protecția Animalelor, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Ciocio-Pop”.