FOTOGALERIE. Pagube importante și la Ardud, din cauza vijeliei. Locuitori lăsați fără un acoperiș deasupra capului
Locuitori rămași fără un acoperiș deasupra capului și fără curent, cabluri rupte și copaci căzuți. Acesta este bilanțul vijeliei de ieri la Ardud. Astăzi, chiar prefectul s-a deplasat la fața locului pentru a discuta cu sătmărenii și pentru a găsi, împreună cu autoritățile locale, o soluție pentru remedierea pagubelor.
Prefectul Radu Roca s-a deplasat azi la Ardud pentru a evalua pagubele produse de vijelia de marți seara și pentru a se asigura că persoanele a căror case au fost afectate beneficiază de cazare până la remedierea problemelor.
”Vijelia de marți seara a produs pagube însemnate în Ardud. Echipele de la Electrica sunt în teritoriu și lucrează pentru realimentarea cu curent electric a zonelor afectate. Au fost cabluri rupte și transformatoare arse…Mai greu e pentru persoanele care au rămas fără acoperiș pe casă. Împreună cu Primăria Ardud s-au găsit soluții și s-a oferit cazare până la remedierea problemelor. Sunt alături de familiile afectate de vijelie iar Instituția Prefectului vine în ajutorul Primăriei prin urgentarea evaluării pagubelor materiale și solicitarea fondurilor pentru despăgubiri” prefect Radu Roca.
Ieri, localitatea Ardud, la fel ca municipiul Satu Mare, s-a aflat sub avertizare Cod roșu de fenomene meteo extreme. Au fost ploi torențiale și vântul a fost atât de puternic încât mai mulți copaci au fost culcați la pământ, iar unele case au fost decopertate.