O treime din deținuții eliberați din Penitenciarul Satu Mare, în cursul anului 2018, ar fi beneficiat de Legea recursului compensatoriu. Mai exact, 106 deținuți din cei 304 puși în libertate ar fi beneficiat de reducerea pedepsei ca urmare a condițiilor de detenție considerate improprii.
Cât de dificile pot fi condițiile privative de libertate de la Satu Mare? Deținuții au o capelă în toată regula, au sală de sport, bibliotecă, cabinete medicale. Chiar și un magazin, cu tot cu vânzătoare.
”Sunt spații înguste. În schimb, la înălțime, la partea de metri cubi de aer, ne încadrăm în normele interne. La șase metri cubi de aer, capacitatea legală a Penitenciarului Satu Mare, este de 422. (…) Însă la patru metri pătrați, este o problemă. Capacitatea ar trebui să fie de 235 de persoane”, a spus comisarul șef Petru Romeo Poiană.
Visul celor din Penitenciarul Satu Mare este ca regimul unității să devină unul cu regim deschis. Adică, deținuții să iasă dimineață pe poarta Penitenciarului, să meargă la servici, iar seara să revină după gratii. Până atunci, însă, regimul este unul semideschis.
Mai mult, deja o parte din aripa Penitenciarului a fost reabilitată, urmând ca deținuții să aibă condiții ultramoderne, cu dușuri și robineți cu sensori, condiții hoteliere net superioare, dar și lipsa expunerii la unii paraziți inerenți traiului în comun, în aglomerare și cu ventilație deficitară. Dar lăsăm pozele să vorbească de la sine.
Mi se pare foarte corect sa ii lasati afara (la vrajeala spus asta). Cand o sa vedeti ca acei infractori lasati liberi vor face alte infractiuni imediat dupa iesire, va veti mai gandi de doua ori
Dar pentru OAMENII CARE MUNCESC când se vor acorda condiții decente de muncă??? Sau vor fi lăsați să se pensioneze mult mai repede??? sau ce alte compensații vor avea?? că hoții și violatorii primesc bani de la statul român pentru condiții neadecvate de detenție!!
Acuma sincer, la ce asteptari sa avem daca facem o infractiune si suntem dupa gratii? Nu sunt singurul care o spune, dar conditiile din penitenciare sunt mult superioare a multor familii sarace si batrani uitati de lume, care nu au ce pune pe masa!
Dar un detinut, dupa ca ce a facut ceva rau, are 3 mese calde, caldura, acces la cultura, apa calda, televizor..toate pe cheltuiala cetatenilor..impozite si taxe..
Asadar oameni care ati propus legile sa ii lasam pe detinuti afara din cauza “conditiilor improprii’”, as dori sa vad cu acei bani veti ajuta pe cei care merita cu adevarat.. Stiu ca visez si toate astea nu se vor intampla..insa traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul
Mi se pare foarte corect sa ii lasati afara (la vrajeala spus asta). Cand o sa vedeti ca acei infractori lasati liberi vor face alte infractiuni imediat dupa iesire, va veti mai gandi de doua ori
View CommentDar pentru OAMENII CARE MUNCESC când se vor acorda condiții decente de muncă??? Sau vor fi lăsați să se pensioneze mult mai repede??? sau ce alte compensații vor avea?? că hoții și violatorii primesc bani de la statul român pentru condiții neadecvate de detenție!!
View CommentAcuma sincer, la ce asteptari sa avem daca facem o infractiune si suntem dupa gratii? Nu sunt singurul care o spune, dar conditiile din penitenciare sunt mult superioare a multor familii sarace si batrani uitati de lume, care nu au ce pune pe masa!
View CommentDar un detinut, dupa ca ce a facut ceva rau, are 3 mese calde, caldura, acces la cultura, apa calda, televizor..toate pe cheltuiala cetatenilor..impozite si taxe..
Asadar oameni care ati propus legile sa ii lasam pe detinuti afara din cauza “conditiilor improprii’”, as dori sa vad cu acei bani veti ajuta pe cei care merita cu adevarat.. Stiu ca visez si toate astea nu se vor intampla..insa traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul