O femeie, în vârstă de circa 60 de ani, a căzut astăzi inconștientă la pământ în fața sediului Primăriei Satu Mare. Martorii susțin că femeii i s-a făcut rău. Imediat a fost contactat un echipaj de specialitate al Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare, care deși a ajuns la fața locului destul de rapid nu a mai putut face nimic pe victimă.
Medicii au constatat decesul la fața locului, lăsând corpul neînsuflețit pe jos. Și asta pentru că un echipaj al Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție a efectuat cercetări și măsurători la fața locului.
Cel mai probabil corpul neînsuflețit va fi depus la Prosectura Spitalului Județean de Urgență Satu Mare în vederea efectuării autopsiei. Din câte se pare, nu a fost vorba despre un accident.