FOTOGALERIE. Noi autospeciale pentru frontieriștii sătmăreni. Au și snorkel pentru zonele inundate
Frontieriștii sătmăreni vor primi un autoturism Ford Raptor din primul lot de 12 de automobile de teren achiziționate de MAI pentru Poliția de Frontieră și livrate ieri. Autovehiculele noi, dotate la standarde de ultimă generație, sunt destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiţii off-road, iar autoritățile speră că astfel vor crește calitătea supravegherii frontierei terestre.
Primul lot, format din 12 mijloace de mobilitate terestră, a intrat în dotarea Poliției de Frontieră Române. Acest lot face parte din completul de 50 de autospeciale marca Ford Ranger Double Cab Raptor, destinate supravegherii zonelor de frontieră, care vor intra în perioada următoare în dotarea Poliției de Frontieră Române, în cadrul unui contract în valoare de aproximativ 16 milioane lei, finanțat din fonduri externe nerambursabile, prin Fondul de Securitate Internă. Următoarele 38 de autovehicule urmează sa fie recepționate până la sfârşitul acestui an.
Jumătate din autospecialele recepționate ieri vor ajunge în nord-vestul țării, în dotarea ITPF Sighetu Marmației. Astfel, una dintre autospeciale va ajunge în dotarea frontieriștilor din Satu Mare, la Sectorul Poliției de Frontieră Negrești-Oaș, în timp ce alte trei vor merge în Maramureș, iar două în Suceava.
Specificații tehnice
Autovehiculul de bază Ford Ranger Double Cab Raptor este dotat cu un sistem de transmisie 4×4 pentru condiții off-road, având întreaga suspensie reproiectată (amortizoare cu capacități crescute de preluare), troliu montat în partea frontală acţionat electric și proiectoare led cu intensitate de 5000 lumeni pentru supravegherea zonelor de frontieră.
Autospecialele sunt destinate spre a fi folosite de către structurile operative în zone cu teren neamenajat, greu accesibil sau chiar zone inundate, având o multitudine de caracteristici tehnice de înaltă performanță. Printre acestea este admisia de aer a motorului supraînălțată ( de tip “snorkel”) care îi oferă capacitatea de a traversa zone inundate cu o adâncime de 80 cm.
Specificații tehnice: motor: turbo-diesel, cilindree 1996 cm3, 156 KW, cu tracţiune 4×4, cutie viteze automată cu 10 trepte, integrală decuplabilă cu sistem electronic de control al tracţiunii, suspensie adaptată pentru deplasarea în zone neamenajate/greu accesibile.