FOTOGALERIE. Un șofer a ”sechestrat” și Poliția cu BMW-ul, în Satu Mare
Un șofer a reușit să blocheze mai mulți conducători auto care încercau să iasă sau să intre în curtea mai multor blocuri. Acesta a blocat astăzi, în jurul orei 11.00, accesul a zeci de locatari care domiciliază în Centrul Vechi, pe strada Eugen Lovinescu.
Individul a reușit să ”sechestreze” inclusiv un polițist, care încerca să iasă din curte, la volanul unei autospeciale a Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare.
Pentru că nu a ținut cont de ceilalți participanți la trafic, individul a fost lăsat fără BMW de Poliția Locală. Nici după o jumătate de oră șoferul nu și-a făcut apariția.
Cert este că dacă va dori să își salveze ”bolidul”, acesta va trebui să plătească atât amenda, cât și taxele aferente ridicării dispuse de către polițiștii locali.
Fiul șoferului susține că ar fi fost vorba despre un caz urgent. Mai exact, bărbatul și-ar fi dus soția la Policlinica aflată la circa 200 de metri distanță și nu ar fi găsit un alt loc de parcare.
”Recunoaștem greșeala și amenda va fi achitată astăzi și a fost o urgență pentru mama mea, pe care o trebuit să o ducă tatăl meu la Policlinică și din lipsa parcării s-a ajuns aici”, spune fiul șoferului.
Ce coteț……nu bolid…
View CommentUrgentele se trateaza se sectia de Primiri Urgente si nu la Policlinica! Spor la plata!
View Comment