Un minor, în vârstă de zece ani, a fost accidentat , în timp ce se deplasa pe trotuar, după ce două mașini au colizionat frontal, unul dintre autovehicule fiinde proiectat în minor.
Concret, la data de 01.09.2017, la ora 21.30, un conducător auto de 40 de ani din comuna Butea, județul Iași, a condus autoturismul proprietate privată pe raza localității Petin, și pe fondul unor preocupări care i-au distras atenţia de la condus, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat în afara părţii carosabile.
Impactul s-a soldat cu avarierea celor două autoturisme, dar și cu rănirea ușoară a unui tânăr de 20 de ani, aflat pe scaunul din stânga față în autoturismul staționat și a unui minor de 10 ani, aflat în calitate de pieton lângă același autoturism.
Conducătorul care a provocat incidentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, totodată a fost condus la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare pentru recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.