Accident rutier pe Drumul Național 1C, la limita dintre județele Satu Mare și Maramureș. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 14.00, între localitățile Bușag și Cicârlău, în județul Maramureș.
În condiții încă neclare (se presupune că șoferul Daciei ar fi încercat să schimbe direcția de mers), dar pe un drum drept, a rezultat un impact între un autoturism Mercedes și o Dacia Logan. Mercedes-ul a fost aruncat de pe partea carosabilă, s-a răsturnat în șanț, oprindu-se într-un stâlp.
În schimb, autoturismul Dacia Logan a rămas pe partea carosabilă, dar a fost avariat destul de serios în partea stângă lateral-față. Din câte se pare, niciunul dintre șoferi nu a fost rănit grav, iar șoferul Mercedes-ului ar fi reușit să iasă singur din autoturism.
Cert este că la fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale de prim-ajutor.
Poliția se află la fața locului și a demarat primele cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs întregul incident.