FOTOGALERIE. Mașină făcută scrum lângă o benzinărie din Satu Mare
Astazi, la ora 14:32, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a fost solicitat să intervină la un incendiu la un autoturism aflat în parcarea unei benzinării de pe Drumul Careiului, din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
Forțele de intervenție au reușit localizarea și stingerea rapidă a incendiului, astfel că au fost afectate doar autoturismul de la care a pornit incendiul ( ars în totalitate) și o altă mașină în proportie de 10%. Intervenția promptă a salvatorilor a împiedicat propagarea incendiului la pompele de combustibil și la mașinile aflate în parcare.
Cauza probabilă a producerii incendiului este un scurtcircuit electric. Din fericire, nu au existat victime.