Sătmăreanul Mihai Macovei dezvăluie o parte din modul în care sunt tratați unii români reveniți în țară de peste hotare. A revenit din Luxemburg în mod forțat, fiindcă nu mai putea să se întrețină acolo. Nu mai avea bani sau vreun loc de muncă.
A revenit astăzi în țară prin Punctul de trecere a frontierei de la Nădlac II și a crezut că va fi plasat în carantină în județul Satu Mare. Nu i s-a spus nimic despre locul unde va fi dus – susține Mihai Macovei. I s-au luat doar actele și a fost urcat într-un microbuz al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
S-a ”trezit” în municipiul Cluj-Napoca. Stă de mai multe ore într-un cort militar, în care sunt doar două bănci. La ora redactării acestei știri (ora 23.00), sătmăreanul nu știe încă dacă va fi dus undeva în această seară, într-un loc cu un acoperiș deasupra capului, unde să nu stea în frig.
”Am stat ore în șir la vamă. Nu asta a fost problema, dar nu am primit un pahar de apă, nu am putut să îmi iau de mâncare de niciunde. Sunt flămând ca un câine. Eu am înțeles că vom intra în carantină, așa e normal. Știam când am revenit în țară din Luxemburg, unde nu am mai putut rămâne, căci nu mai aveam bani. Mi-am asumat acest lucru. Am tot întrebat unde voi fi dus, nimeni nu mi-a răspuns la întrebări. M-am trezit în județul Cluj. Apoi, în municipiul Cluj-Napoca. Am fost dus într-un cort, cu două bănci. Tot întreb dacă voi fi ținut aici. Nimeni nu îmi spune nimic. Plâng de foame, de sete, de frig și de oboseală. Unii îmi răspund ironic, că de ce trebuia să revin în România. Dar nu mi se pare normal să fiu tratat ca și un câine”, susține Mihai Macovei.
Soția acestuia a încercat – la rândul său – să solicite sprijin peste tot, dar nicio autoritate nu răspunde la telefon.