FOTOGALERIE. Mall-ul Auchan se construiește rapid! Cinci săli de cinema în Satu Mare
A început construcția unui nou centrul comercial în municipiul Satu Mare, dotat cu cinci săli de cinema, dezvoltat de CEETRUS (fostul Immochan). Lucrările se vor termina în martie 2020, potrivit autorizației de construcție.
Reporterii PresaSM au aflat că la Satu Mare va ajunge CINEMAONE, care se va ocupa de investiția în sălile de cinema. În ceea ce privește locurile din cele cinci săli de cinema, avem următoarea capacitate: sala 1 – 230 de locuri, sala 2 – 94 de locuri, sala 3 – 169 de locuri, sala 4 – 335 de locuri și sala 5 – 230 de locuri.
Celelalte brand-uri sunt Decatlon, Takko, Deichmann, Koton, Jysk. Reporterii PresaSM au mai aflat că spațiul se va împărți în două destinații: una cu cinci săli de cinema, iar cel de-al doilea este pentru cei de la Decathlon.
După ce se va construi centrul comercial (lucrări care vor dura circa un an), cei de la CEETRUS vor să mai construiască un cartier de locuințe, cu 300 de apartamente. Finalizarea întregului proiect este prevăzută pentru 2021-2022.
“Am cumpărat un teren de şapte hectare la Satu Mare cu 1,5 milioane de euro, lipite de centrul comercial, unde vom face două lucruri: vom face o extensie a centrului comercial, de 10.000 mp, şi asta ne ocupă cam 2 ha, iar pe restul de cinci hectare vom face un cartier rezidenţial”, a declarat Tatian Diaconu, directorul general.