FOTOGALERIE. Lucrări intense la podul peste Someș, în Satu Mare. Se apasă accelerația
Podul peste Someș, zona strada Ștrandului din municipiul Satu Mare, este o investiție monitorizată la cel mai înalt nivel de conducerea concernului austriac Strabag, ne garantează reprezentanții Primăriei Satu Mare.
Primarul Gábor Kereskényi și administratorul public Csaba Maskulik s-au întâlnit cu reprezentanții Strabag Austria, Gerhard Streimel Dir.MT / techn.Direktionsleiter (director tehnic) și Franz Burgstaller, Dir.MT / kaufm.Direktionsleiter (director economic), pentru a analiza stadiul investiției și a discuta calendarul lucrărilor ce vor fi executate anul acesta.
”Lucrările sunt în grafic, grație bunei colaborări între Primăria Satu Mare, constructor și consultant. Podul peste râul Someș-amplasament str. Ștrandului este o investiție istorică pentru Satu Mare, iar constructorul austriac Strabag mobilizează resurse importante pentru ca termenul de finalizare să fie respectat!”, transmit reprezentanții Primăriei Satu Mare.