Invazie de persoane fără adăpost în Cartierul Micro 14 din municipiul Satu Mare. Mai mulți indivizi și-au făcut dormitoare sub cerut liber, în ”grădina” unui bloc. Oamenii și-au adus saltele, plăpumi și s-au instalat bine-mersi.
Locatarii din blocurile ”vecine” sunt deranjați mai ales de faptul că aceștia își fac nevoile fiziologice chiar în curte, zona riscând să devină astfel un focar de infecție.
Acești indivizi sunt, de regulă, persoane dependente de alcool, care trăiesc din mila oamenilor. Polițiștii locali i-au dus de mai multe ori în Adăpostul de Noapte, dar nu se pot integra, fiindcă sunt consumatori înrăiți de alcool și fac scandal.
Așa că reprezentanții Adăpostului de Noapte sunt obligați să îi refuze. Așa că ajung din nou pe stradă, iar acest cerc vicios se repetă zi de zi.
Mai dati-le pomana!!!
View CommentDuceti-i la biserica sa doarmă, ca popii vorbesc intruna despre ei. S-ar bucura.