Inundație în Cartierul Micro 15 din municipiul Satu Mare. Locatarii din zonă s-au trezit în această dimineață cu un lac în jurul blocurilor de pe Aleea Oituz. Aceștia au apelat la serviciile Apaserv, care au mers la fața locului pentru a stabili cauza problemelor.
Administratorul public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba, a declarat pentru PresaSM.ro că este vorba despre o conductă de apă, care s-a fisurat sub o zonă verde.
Muncitorii au excavat pământul pentru a ajunge la cauza problemei, respectiv a o elimina. Locatarii din zonă susțin că apa a avut, la un moment dat, și câțiva zeci de centimetri. Într-un final, apa se va scurge în sistemul de colectare al apei pluviale.