FOTOGALERIE. Accident rutier în sensul fără sens de la Finanțe, în Satu Mare
Incident la coborâre de pe Podul Decebal, în pseudo-sensul giratoriu din fața Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare. Potrivit primelor informații, ar fi vorba despre un accident rutier, între două mașini, produs din cauza nepăstrării distanței.
La fața locului a ajuns și un echipaj al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, care a încercat să medieze conflictul între cei doi conducători auto. Din câte se pare, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Circulația în zonă este problematică pentru șoferii care sunt din afara municipiului Satu Mare și care au impresia greșită că au în față un sens giratoriu.