În timp ce în municipiul Satu Mare se dicută despre al treilea și al patrulea pod, dar ambele plutesc în incertitudine (Guvernul știe de ce), în județul Satu Mare se va construi un nou pod! Este vorba despre un pod care va fi construit, încă din acest an, și va lega localitățile Seini (județul Maramureș) și Pomi (județul Satu Mare). Este, practic, primul pod peste Someș construit după 1989. Licitația pentru EXECUȚIA lucrărilor a fost finalizată. Așadar, se poate începe.
Construcția începe în acest an
Primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure, a declarat pentru PresaSM.ro că sunt șanse foarte mari ca lucrările la viitorul pod dintre Seini și Pomi să înceapă în acest an. Podul va fi construit în zona în care se trece în acest moment cu bacul.
”Licitația pentru execuția podului a fost încheiată. O firmă a contestat licitația, dar în septembrie sperăm să primim răspuns favorabil și să începem construcția. Lungimea totală a podului va fi de 180 de metri, iar lățimea totală a secțiunii transversale de 15.30 m. Lățimea podului va asigura două benzi de circulație (câte una pe fiecare sens de circulație).Este o investitie majoră și extrem de importantă pentru locuitorii orașului nostru și pentru cei ai Țării Codrului”, a mai spus Gabriela Tulbure.
Finanțare de 3,2 milioane de euro
Gabriela Tulbure a mai declarat pentru PresaSM.ro că valoarea totală a investiției va fi 3,2 milioane de euro.
”Am obținut după un efort considerabil, urmând toți pașii, finanțarea podului peste Someș, în valoare de 3.2 mil. de euro. Este un succes, devenind o punte economică și de mare interes pentru locuitorii zonei, și benefică celor două județe învecinate. Va fi amplasat pe locul actualului pod plutitor, (Bacul, cum i se mai spune), termenul de execuție fiind de trei ani de la începerea lucrărilor”, a declarat Gabriela Tulbure.
Susținere din partea deputatului Octavian Petric
Primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure, a declarat că un sprijin important a fost oferit de către deputatul Octavian Petric, din partea județului Satu Mare, care a susținut – prin pârghiile legale – demersul de la început. Încă din fază de proiect.
Deputatul Petric a declarat pentru PresaSM.ro că acest pod este unul extrem de important, cu cât oferă noi perspective economice și sociale pentru Țara Codrului. De asemenea, se vor scurta distanțele rutiere.
”Mă bucur că după alte obiective pe care le-am atins, și podul de la Seini – Pomi devine realitate. Creierul acestui proiect este doamna primar Gabriela Tulbure. Eu am fost de la început lângă domnia sa și am susținut întotdeauna necesitatea unui astfel de pod”, a spus Petric.
De ce este important acest pod
Deputatul Octavian Petric a precizat care este importanța deosebită a acestui pod. Pozitia orașului Seini față de cele trei orașe mari din zonă, respectiv Baia Mare, Satu Mare și Negrești-Oaș, sunt caracteristici care-l clasează ca fiind un nod important. De asemenea, din Seini pornește drumul DJ 109 I care asigură legătura cu drumul național DN 19, ce străbate municipiul Sighetu Marmației și ajunge la granița cu Ucraina. Drumul Național DN1C / E58 asigură legătura cu municipiul Satu Mare și de acolo cu granița cu Ungaria.
Cele mai apropiate poduri peste râul Someș de orașul Seini se află la 18,7 kilometri amonte, podul de pe DJ 193 de la Ardusat, iar în aval la 55.3 kilometri, podul Decebal din Satu Mare, de pe DN19, rezultând că pe o lungime a râului de 74 de kilometri nu este nici un pod. Asta până la finalizarea viitorului pod.