Managerul general al Teatrului de Nord, Vasile Țăran, și directorul artistic al aceleiași instituții, Andrei Mihalache, au invitat azi mass media să se convingă despre situația la sediul reabilitat al instituției de cultură.
Vasile Țăran a precizat că imobilul poate fi dat în folosință fără nicio problemă, existând toate condițiile necesare. În ceea ce privește obținerea avizului ISU, Vasile Țăran susține că termenul de grație este până la finalul acestui an.
Andrei Mihalache a lăsat să se înțeleagă că aceste contre politice din campania electorală dăunează mișcării cultural-artistice din Satu Mare. Mai mult, dăunează bunei colaborări dintre Secția română și Secția maghiară a Teatrului de Nord.
În încheiere, Vasile Țăran a precizat că șansele de a mai organiza o serie de spectacole la finalul acestei luni – care să coincidă cu marcarea celor 20 de ediții ale Zilelor Orașului Satu Mare – sunt infime: ”Șansele sunt de 5%, din păcate”