FOTOGALERIE. Furtuna a dat peste cap startul oficial al Zilelor Orașului Satu Mare
S-a dat startul oficial Zilelor Orașului Satu Mare 2024. Dar cu întârziere de circa o oră din cauza CODULUI PORTOCALIU de furtnuă. Cei de la Ad Libitum Voices nu au mai fost acompaniați de Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” din cauza vremii capricioase.
Tarabele cu mâncare au fost pregătite încă de dimineață și nu au dus lipsă de clienți în prima parte a zilei, în timp ce pe scena secundară au avut loc momentele artistice pregătite de copiii de la grădinițele și școlile sătmărene. Târgul Meșteșugarilor s-a deschis și el tot de dimineață, iar sătmărenii au profitat de vremea bună pentru a face primele cumpărături. În schimb, deschiderea oficială a evenimentelor dedicate Zilei Orașului Satu Mare a avut loc abia spre după-masă, pe scena din Piața 25 Octombrie.
După un scurt discurs al primarului Kereskenyi Gabor, pe scenă au urcat după o oră cei de la Ad Libitum Voices. Așa că nu era de mirare că, în ciuda condițiilor meteo de instabilitate atmosferică, sătmărenii s-au adunat cu sutele în zona centrală, atât pentru a asculta concertul de deschidere, cât și pentru a putea admira artificiile colorate.
Programul de astăzi
SCENA MARE
PIAȚA 25 OCTOMBRIE
VINERI, 24 MAI
18:00 – Deschidere oficială
18:15 – Ad Libitum Voices și Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti”
19:00 – Artificii de zi
19:30 – D’accord Band
20:15 – AMI
21:15 – Dzsúdló
22:45 – Delia
00:00 – Retro hits cu DJ Big Junior și DJ Sătmăre