FOTOGALERIE. Filtre masive pe șosele în tot județul Satu Mare. Au căzut pe capete!
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat în acest weekend, în sistem integrat, pe principalele artere care tranzitează județ, precum și în orașe sau în zonele rurale, în vederea combaterii cauzelor generatoare de evenimente rutiere.
Astfel, în urma desfășurării activităților de verificare și control a traficului rutier, polițiștii au aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale, conform prevederilor O.U.G.195/2002, în cuantum de aproximativ 58.000 de lei.
Totodată, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 28 de conducători auto, dintre care 5 au prezentat o concentrație cuprinsă între 0,01-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii sătmăreni au constatat 13 infracțiuni la regimul rutier, respectiv 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, precum și o infracțiune de conducere a unui vehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat.
De exemplu, un bărbat de 28 de ani, domiciliat în localitatea Racșa, a fost depistat, la volan de către polițiști, sub influența alcoolului. Astfel, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce anulat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a unei eventuale alcoolemii.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolui și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat.
Ce sunt acelea „pălmi”? Eu știu ca în limba romana corect este palme nu pălmi. Nu de alta dar scrieți articole de ziar nu postări pe net.
View Comment